Recent am primit, cu tristețe, vestea trecerii în eternitate a lui Octavian Vintilă. Cunoscutul comentator sportiv a fost un Lord al microfonului provenit dintr-un sportiv valoros de un fair-play desăvîrşit. În tinerețe, Octavian Vintilă a fost component al C.C.A. (Casa Centrală a Armatei), astăzi clubului Steaua, specialitatea sa fiind scrima. Ca sportiv, a fost unul valoros, multiplucampion republican pe echipe, campion național la individual, în 1968 și 1969. Cu lotul olimpic al României, a participat la Jocurile Olimpice de vară din 1964 (Tokyo) și 1972 (München), unde echipa noastră s-a clasat pe locul patru.
Tinerețea sa sportivă a trăit-o într-o epocă dură, în care cei fără prea multă carte, dar membri ai Partidului Comunist atoateconducător, ostașul-sportiv a avut multe de îndurat. O întâmplare, ce pare ciudată astăzi, a fost povestită chiar de Octavian Vintilă. Întors de la o competiție de nivel European care se desfășurase la Cracovia (Polonia), soldatul Vintilă este scos la raport de „comandantul V.”, așa cum l-a numit viitorul comentator sportiv. „- Ia zi, ce-ai băut tu acolo?” „- Cum să beau, tov. comandant, am fost tot timpul în concurs.” „- Nu face pe deșteptul cu mine, știu că ai băut dintr-o sticluță cu un lichid de culoare neagră.” „- Nu înțeleg nimic, tovarășe comandant, ce sticluță?” „- Ai băut dintr-o sticluță pe care scria Pepsi Cola. Te-a văzut cineva și mi-a raportat.” „- A, da, stați o clipă, da, e adevărat, am băut o sticluță de Pepsi după asaltul cu Pavlovski, sportivul polonez. Mi-a dat-o chiar el. Nu știam că e interzis.” „- Gugumane, nu știai că politic nu ai voie să bei băuturi occidentale. Știi tu că Pepsi Cola și Coca Cola, băuturi americane, sunt menite să îndobitocească sportivii, să-i moleșească. Să-mi spui repede ce gust are.” „Am șovăit puțin, mărturisește Octavian Vintilă, după care mi-am luat inima în dinți și am răspuns: – Are un gust foarte bun. E dulce și aromată.” „- În concurs ce-ai făcut?” „- Am pierdut cu polonezul, dacă aș fi câștigat eram pe primul loc.” „- Vezi, ce ți-am spus? Pepsi ăsta e ca Verdele de Paris, e otravă.”
În fine, dialogul, unul de un absurd absolut, e mai lung, șeful vrând să știe cum s-a comportat organismul sportivului după cosnumul sticluței. Soldatul a fost, finalmente, obligat să recunoască că i-a fost rău, că l-a durut burta, că a avut amețeli și chiar că a avut o reacție de suicid manifestată cu aruncarea pe geam (!). Totul în scris, pe larg chiar. Vă dați seama că Octavian Vintilă a trebuit să înflorească fel de fel de minciuni în raport, chiar dacă își avertizase șeful că el a avut camera la parter și că nu prea avea cum să se sinucidă aruncându-se pe fereastră.
Trei zile de carceră – efectuate minut cu minut – a fost pedeapsa mică. Cea mare urma. După ieșirea din detenție, unde, într-o încăpere de unu pe unu, în care nu putea sta decât în picioare, trebuia să reflecteze asupra vinei de a bea o sticluță de Pepsi, un coleg l-a avertizat că v-a fi dat afară din viața sportivă. A fost sfătuit să meargă la „nea Manole”, președintele mișcării sportive (funcție superioară), care îl putea scoate din toată dăndănaia asta.
După îndelungi frământări interioare – „cum să-i explic eu omului aceluia această situație absurdă, dacă nu mă crede și-mi va fi și mai rău?” – ostașul cere o audiență la mai marele „comandantului V”.
Nea Manole s-a dovedit a fi un om cu capul pe umeri și, după ce s-a minunat și el de întâmplare, îi dă soldatului o hârtie la mână cum că „sportivul Vintilă Octavian” nu poate fi scos din viața sportivă, document pe care trebuia să îl ducă șefului militar. Reacția acestuia? „- N-o să-ți meargă, ostaș! Vezi că iar te paște carcera. Ești scos din viața sportivă! Am zis!”
A fost nevoie, pentru ca totul să se încheie, ca „nea Manole” să-l cheme la el pe „comandantul V.”, pregătind și două sticluțe de Pepsi, scoase de la gheață. „- Ascultă, colonele, ai fost vreodată în America?” „- Nu, n-am ajuns.” „- Nu-i nimic, hai noroc!” Apoi: „- Ei, cum e băutura aceasta nouă?” Colonelul a dat să spună ceva, dar nea Manole l-a oprit, sunându-și secretara. „- Lenuțo, te rog, mai adu-ne două. Să știi, colonele, când am fost în Australia, cu olimpicii (Melbourne, 1956, n.r.), acum vreo șase ani, am băut sute de sticluțe de acestea.” Astfel s-a sfârșit chinul ostașului Octavian Vintilă, cel „corupt” de colegul de concurs să deguste din băuturile răcoritoare americane. „Pan Pavlovski, mai bine mi-a fi dat un kil de votcă!”, a fost unul dintre miile de gânduri care i-au străbutut mintea celui care a pătimit câteva zile, fiind perpelit ca pe jăratic de un politruc cu mintea îngustă.
Valentin ANDREI
