Descoperirile arheologice au scos la iveala că sumerienii au inventat această băutură atât de populară. La un calcul aproximativ putem spune că delicioasa bere are împlinită venerabila vârstă de șase milenii. La începuturi, aceasta se utiliza drept ofrandă zeiței fertilității, dar mai apoi a început să fie consumată de către populație. Rețetele s-au multiplicat, însumând în jur de 70 de tipuri, la bază condimentelor fiind mierea, scorțișoara și multe alte mirodenii. Istoricii au constatat că și babilonienii erau „morți” după bere, de la ei vine și luna de… miere. Tradiția lor spune că tatăl miresei oferea ginerelui bere amestecată cu miere, timp de o lună după căsătorie.
În Egiptul antic, în ziua sărbătoririi zeiței Hathor, sclavii aduceau la templu atâtea vase cu bere câte sclave avea Ra.
Romanii au descoperit și ei această băutură odată cu cucerirea popoarelor germanice. Se spune că vikingii mergeau la luptă chiar și fără arme dacă înainte savurau 2-3 ulcioare cu bere.
Celebra bere „Gambrinus” provine de la numele unui rege din Flandra secolul VIII, considerat ca fiind inventatorul ei.
Un secol mai târziu, cehii, amatori de bere, au devenit cei mai mari cultivatori de hamei. Importanța acestei plante era majoră, în cazul în care regele Vencelas afla că s-ar exporta pedeapsa era capitală: spânzurătoarea.
America descoperă și ea această băutură „Ole” proclamând-o ca fiind „cea mai potrivită băutură pentru americani”. Însuși președintele George Washington, la poalele munților Vernon, avea o făbricuță de bere.
În 1935 apare berea la cutie.
Berea nu a cunoscut scăderi de producție în ciuda tuturor vicisitudinilor vremii, a războaielor etc.
Astăzi este prezentă în fiecare colț de pe glob.
În 1718, la Timișoara, se înființează prima fabrică de bere din țară. După primul război mondial, cea mai căutată bere era „Bragadiru”. Aceasta era adusă cu trenul sau cu camioane de la sediul din calea Rahovei 151. A doilea război mondial a adus un ușor declin, dar prin 1960 această ramură își revine. Şi românii sunt printre băutorii fruntaşi de bere ai Europei…
Sursa de inspirație „Istoria pe placul tuturor”/ Eugen Șendrea.
Roxana Gabor Tănase