Dragobetele – zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă celebrată în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (24 și 28 februarie ; 1 și 25 martie), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești.
Legenda Dragobetelui ne spune că este fiu al Dochiei și este considerat Cap de primăvară. Dragobetele este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă.. De Dragobete, păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile. Cele care n-au pereche, rămân fără pui până la Dragobetele anului viitor. Asemănător păsărilor, fetele și băieții se întâlnesc musai în această zi. Dacă timpul este favorabil, fetele și feciorii se adună în cete și ies la pădure hăulind și chiuind pentru a culege primele flori de primăvară. Prilej de bucurie și bunăstare sufletească, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Astăzi, pe nedrept a rămas într-un con de umbră, tinerii adoptând pe Sfântul Valentin, o sărbătoare a dragostei din import. Nu-i bai, numai să nu dăm uitării tradiția noastră. strămoșească. Cei care au inima tânără sărbătoresc în fiecare zi iubirea.
Pentru românii din vechime, Dragobetele însemna începutul primăverii, când natura se trezește la viață, păsările își fac cuiburi și se împerechează iar omul participă și el la această bucurie generală. Fecioarele strângeau zăpadă rămasă pe alocuri, era cunoscută ca „zăpada zânelor”. Apa rezultată din topirea acestei zăpezi se credea că are proprietăți magice în iubire și în descântecele de iubire dar și în ritualurile de înfrumusețare.
Sacrificarea animalelor era interzisă în această zi. Lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise de Dragobete. Feciorii și fetele caută să fie în relații armonioase în această zi ca să le meargă bine tot anul. Perechile formate pecetluiesc legătura de dragoste în ziua de Dragobete cu un sărut, pentru a avea parte de iubire tot timpul anului. De Dragobete, dacă plângi, lacrimile sunt aducătoare de necazuri ți supărări în lunile ce vor urma.
În unele zone ale țării, ajunul zilei de Dragobete este asemănător cu simbolistica nopții de Bobotează. Fetele tinere, curioase să își afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, având credința că Dragobetele le va ajuta să găsească iubirea adevărată.
Iubirea – cel mai înălțător simțământ uman, nu avea cum să nu fie sărbătorită și de români, un popor cu inima până la Cer și înapoi.
Mariana Călinescu
