Strigătura este o specie a liricii populare, de obicei în versuri, cu caracter epigramatic, cu aluzii satirice sau glumețe, ori cu conținut sentimental, care se strigă la țară în timpul unor jocuri populare. Tematica strigăturii se axează îndeosebi pe caracterizarea indivizilor unei colectivități sătești și, implicit, pe relațiile ce se stabilesc între membrii respectivei grupări sociale.
Strigătura exprimă o judecată etică, moralizatoare, o judecată de grup, chiar și atunci când aceasta pornește de la un caz particular. Structura dinamică a strigăturii, forma ei concisă, restrânsă la 4, 5, 6, maximum 8 versuri, este menită să-i asigure o funcționalitate adecvată împrejurărilor în care se rostește.
O să exemplificăm câteva tipuri de strigături culese de către Gheorghe Țigău în volumul „La pârâul dorului – literatură populară de pe Valea Bistriței și din împrejurimi”.
„Foaie verde siminoc
Treceți fetelor la joc!
Treceți și voi măi feciori,
Care stați la chiotori,
Mai lăsați peretele
Și jucați cu fetele”.
„Foiliță rug de mure,
Pe cărarea din pădure,
Fac fetele rugăciune,
Sâmbăta, duminica,
Să se poată mărita.”
„Foaie verde castaniu,
Am să joc cât voi fi viu,
Când voi muri, mort să fiu;
N-am a trăi cât lumea,
Nici a muri când voi vrea,
Voi trăi o zi sau două
Şi m-oi trece ca și-o rouă.”
(Vasile Cobuz, Borca/ 12 ianuarie 1970)
„Fata cu păru-ncrețit
Face mălaiul lățit;
Când îl scoate din cuptor,
Strigă soțu-n ajutor.
Frunză verde măr cu flori,
Are mama trei nurori:
Una, de vrednică tare,
Spală rufele-n căldare;
Cea de-a doua e vestită,
Într-o zi mănânc-o pită;
A treia, de lăudată,
Toată ziua umblă beată!
Mândruța cu ochii mari
Și-a dat banii pe pieptari
Și-o junică pe-o oglindă,
Să se vadă cum se strâmbă!”
(Varvara Drozman/ Sabasa/Borca/ 9 ianuarie 1970).
„Ieși, soacră, cu litrul plin,
Că-ți vine un pui străin,
Bucură-te, soacră mare,
Ți-a sosit pieptănătoare,
Să te pieptene pe cap
Cu nuia din lemn de fag”.
Iu-iu-iu pe dealul gol,
Că mireasa n-are țol
Și i-l face mirele,
Când o tunde câinele,
Și-o face o plocojoară,
Când o tunde-o mâță chioară.”
„Cine-n lume nu iubește
De ce oare mai trăiește,
Pe pământ la ce mai umblă,
Numai ca să facă umbră?
Dragu-mi-i paharu plin,
Badea tânăr nu bătrân !”
(Natalia Țăranu, Sabasa, Borca 15 martie 1971).
„la drăguța jucăușă
Stă gunoiul după ușă,
Și drăguța-n joc voinică
Spală oale o pisică!
(Aurelia Târșa/Galu/Poiana Teiului/28 ianuarie 1998)
Strigătura are întotdeauna un mesaj moralizator, o pildă, fapt care o apropie de fabulă sau de epigramă. Viața și spiritul românului sunt foarte frumos descrise cu ajutorul satiricului, românul știe să fie vesel, să facă haz de necaz, iar cele câteva exemple sunt o mărturie vie. „Românul s-a născut poet” și „veșnicia s-a născut la sat”.
Roxana GABOR-TĂNASE
